 |
Intr-o lume plina de zgomot si agitatie, Manastirea Bucium se distinge ca o oaza de liniste si profunda spiritualitate, ca o poarta catre ceruri, prin care rugaciunile preotilor, ale monahilor si ale credinciosilor se inalta direct catre Dumnezeu.
Construit in 1853 ca metoc al schitului romanesc Prodromu din Sfantul Munte Athos, a devenit el insusi schit in 1918, si mult mai tarziu, in 1991, a fost ridicat la rang de manastire.
Biserica este situata in mijlocul manastirii si este construita dupa un plan trilobat, cu absidele de la strane circulare, iar cea de la altar rotunjita numai in exterior. Sprijinita pe umerii a doua arcade, boltile apar in lungime dreptunghiulare, iar in inaltime semicirculare. Bolta centrala se termina prin doua chenare: unul octagonal si altul circular.
Interiorul bisericii, privit in intregime, prezinta eleganta, simplitate si justete in proportii.
In cadrul manastirii se afla si cimitirul calugarilor.
Cum numele acestui loc este legat de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita Prodromita (care acum poate fi gasita la Sfantul Munte Athos, in schitul romanesc Prodromu) putem afirma cu bucurie ca, mergand catre Manastirea Bucium si observand peisajul incarcator, ai senzatia ca aceasta manastire este o binecuvantata gradina a Sfintei Maici a Domnului.
Obstea numara 16 vietuitori.
Dincolo de intensa viata liturgica, calugarii si fratii desfasoara si alte activitati, cei mai multi ocupandu-se de agricultura.
Infiintarea atelierului de pictura - la initiativa parintelui staret, Protosinghel Ioachim Ceausu - aduce o noua si binevenita activitate in cadrul acestei manastiri.
|
 |